
Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii (FSPC) este o organizaţie sindicală federativă care reunește pe baza liberului consimțământ, sindicate din sectorul de negociere colectivă "poștă si curierat".
FSPC care s-a înregistrat şi a primit personalitate juridică, sub denumirea de Federaţia Sindicatelor din Poşta Română, în anul 1993 la Tribunalul Municipiului Bucureşti prin Sentinţa Civila nr. 7/08.03.1993. In anul 2004 şi-a schimbat denumirea în Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii din dorința de a se deschide și pentru alte organizații sindicale din sectorul de negociere colectivă, în afara celor din Poșta Română. Din luna iunie 2024 FSPC este federație reprezentativă legal la nivelul sectorului de negociere colectivă ”poștă și curierat”.
La nivelul judeţelor reprezentarea sindicală este asigurată prin structurile sindicatelor afiliate, la nivel regional prin secretariatele federale regionale iar la nivel naţional prin biroul executiv federal.
Principiile fundamentale pe care Federația Sindicatelor din Poștă și Comunicații le apără și le promovează sunt: democrația, egalitatea în drepturi, solidaritatea precum și toate principiile cuprinse în ”Declarația Drepturilor Omului” iar activitățile principale pe care le desfășoară sunt:
- Negocierea de acorduri cu angajatorii, în beneficiul sindicatelor afiliate și ale membrilor de sindicat din aceste sindicate;
- Susținerea la toate nivelurile a drepturilor și intereselor sindicatelor afiliate și ale membrilor de sindicat din aceste sindicate;
- Îmbunătățirea procesului de comunicare cu sindicatele afiliate și membri de sindicat ai acestora;
- Îmbunătățirea procesului de identificare și formare a militanților sindicali.
Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii (FSPC) afiliată intern la Blocul Național Sindical și extern la UNI Global Union
Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii este condusă de Biroul Executiv cu următoarea componenţă:
Ionel OȚELEA -
președinte;
Carol SINKA -
secretar general;
Radu FIȚIU -
vicepreședinte;
Florin GHEORGHIU -
președinte SLPR;
Ionuț JERCEA -
președinte SPR Constanța;
Dănuț RADU -
președinte SP Drobeta 2020;
Eugen CONSTANTINESCU - președinte S Fabrica de Timbre;
Petronela CIUNGARA - secretar federal, regiunea
CENTRU, Brașov;
Violeta ANDREI - secretar federal,
regiunea București Ilfov;
Grigore CREȚA - secretar federal, regiunea Nord Vest,
Cluj;
Leonard OVEZEA - secretar federal, regiunea Sud Est, Constanța;
Radu BĂLAN - secretar federal, regiunea Sud Vest,
Craiova;
Sorin ȘOVA - secretar federal, regiunea
Nord Est, Iași;
Viorel ALEXE - secretar federal, regiunea Sud
Muntenia, Ploiești;
Lucian SOMEȘAN - secretar federal,
regiunea Vest, Timișoara;
Iuliana SPĂLĂȚELU - secretar federal,
organizația de femei.